ISTORIC

Originea şi istoria Mişcării Internaționale de Cruce Roşie şi Semilună Roșie

Crucea Roșie s-a născut pe 24 iunie 1859, în sufletul unui om de afaceri elvețian, Henry Dunant (1628-1910), după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, bătălia de la Solferino. Acest eveniment a avut loc pe 24 iunie 1859, la Solferino, în nordul Italiei, unde armatele Franței și Austriei s-au luptat într-o bătălie îngrozitoare, care a durat 16 ore și la care au luat parte 320 000 de oameni.

Rezultatul a constat în 40 000 de morți şi răniți pe câmpul de luptă. Acest fapt era caracteristic pentru bătăliile din acea perioadă, care erau, de fapt, masacre în masă. Mai mult decât atât, comandanții militari nu au dovedit prea multă grijă pentru nevoia răniților de a primi ajutor și îngrijire. Bătălia a reprezentat o victorie pentru francezi, dar costul a fost enorm, răniții zăcând neîngrijiți pe câmpul de luptă, deoarece numărul chirurgilor era insuficient.

Henry Dunant, care venise în Italia pentru a-l întâlni pe Napoleon I, în scop de afaceri, a fost martor al imaginii oribile de după bătălie și a fost extrem de afectat de acest măcel. Ceea ce l-a revoltat în mod special pe Dunant au fost miile de răniți neîngrijiți care erau lăsați să moară acolo unde căzuseră, deoarece serviciile medicale militare erau insuficiente ca număr și nepotrivite pentru această misiune. El a adunat oameni din satul învecinat şi a petrecut trei zile, practic fără întrerupere, pentru a îngriji răniții. Vorbele sale erau "Siamo tutti fratelli" (suntem cu toții frați) și aceste vorbe au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit inamici și compatrioți fără a-i identifica în prealabil.

Dunant s-a întors în Elveția, unde a continuat să fie tulburat de coșmarul căruia îi fusese martor la Solferino. Pentru a-și scoate imaginile din minte, a scris o carte și a publicat-o pe cheltuiala sa, în noiembrie 1862. Aceasta se numea, "O amintire de la Solferino". Deoarece scopul lui Dunant era de a aduce în atenția lumii cruda realitate a războiului, el a trimis cartea sa familiilor domnitoare din Europa, dar și liderilor militari, politicienilor, celor implicați in acțiuni filantropice și prietenilor. Cartea a cunoscut un succes imediat și neașteptat, Dunant primind numeroase invitații și devenind obiectul unui val de admirație. Mulți doreau să calce pe urmele sale.

Cartea propunea două idei care s-au dovedit a avea o importanță crucială:

- înființarea, în fiecare țară, a unei societăți de ajutorare, alcătuită din voluntari care să aibă grijă de răniți în timp de război 

- promovarea unui acord internațional care să protejeze soldații răniți pe câmpul de luptă și pe aceia care îi îngrijesc, oferindu-le un statut neutru.

Înființarea Comitetului Internațional al Crucii Roșii

În acea perioadă, la Geneva, exista Societatea pentru Bunăstare Publică, al cărei președinte era un avocat numit Gustave Moynier, care, după ce a citit "O amintire de la Solferino" a fost adânc mișcat. Moynier era un om calculat, dar și un om de acțiune. El l-a invitat pe Dunant să vină și să vorbească despre cartea sa cu ceilalți membri ai societății și, ca rezultat, s-a înființat o comisie compusă din cinci membri. Alături de Dunant și Moynier, comisia cuprindea pe Generalul Guillaume Henri Dufour, pe Dr. Louis Appia și pe Dr. Theodore Maunoir.

Comisia s-a întrunit pentru prima oară pe 17 februarie 1863 și s-a autointitulat Comitetul Internațional pentru Ajutorarea Răniților. În 1876, acest comitet urma să devină Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Astfel, deși cu un alt nume, CICR a fost înființat în acea zi din februarie 1863.

În lunile care au urmat întrunirii Societății pentru Bunăstare Publică și înființării Comitetului Internațional pentru Ajutorarea Răniților, cei cinci membri s-au angajat într-o activitate intensă, care, în octombrie 1863, a dus la organizarea unei conferințe internaționale la Geneva - de fapt, o întrunire a experților din 16 țări. În timpul acestei conferințe, s-a adoptat o emblemă distinctivă - o cruce roșie pe fond alb (reversul drapelului elvețian) - scopul fiind de a identifica și, prin urmare, de a proteja pe cei care se oferă voluntari pentru a acorda ajutor soldaților răniți. Astfel a luat ființā, ca instituție, Crucea Roșie.

Cu ajutorul guvernului elvețian, membrii fondatori ai Mișcării au reușit să organizeze o conferință diplomatică, convocată la Geneva în perioada 8-28 august 1864. 16 state și patru instituții filantropice și-au trimis reprezentanți la Conferința Internațională. Având ca bază pentru discuții un proiect pregătit de Comitetul Internațional, Convenția de la Geneva pentru ameliorarea soartei răniților din armatele în campanie a fost semnată pe 22 august 1864. Așa s-a născut dreptul internațional umanitar modern.

Convenția, bazată pe o a doua idee a lui Dunant, avea menirea de a îmbunătăți soarta soldaților răniți în timp de război și de a face statele să recunoască statutul neutru al soldaților răniți și al personalului sanitar.

Înființarea Societăților Naționale

La sfârșitul Conferinței Internaționale din 1863, prima idee a lui Dunant - de a înființa o societate de voluntari în fiecare țară - a devenit realitate prin fondarea primelor Societăți Naționale. Astfel de societăți au fost înființate, câteva luni după Conferința Internațională, în Wurttemburg, Marele Ducat de Oldenburg, Belgia și Prusia. Alte societăți au urmat în Danemarca, Franța, Italia, Mecklenburg-Schwerin, Spania, Hamburg și Hesse. Pe atunci ele se numeau "Comitete Naționale" sau "Societăți de Ajutorare", dar, mai târziu, au început să fie cunoscute sub denumirea de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

În prezent, Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie cuprinde 186 de Societăți Naționale de Cruce Roșie sau de Semilună Roșie.

Înființarea Federației Internaționale

La sfârșitul primului război mondial, mari regiuni din Europa se aflau în haos: economia fusese distrusă, populația era decimată de epidemii, un mare număr de refugiați și apatrizi își căutau un loc pe continent. Războiul a demonstrat clar nevoia de strânsă cooperare între Societățile de Cruce Roșie care, prin intermediul activităților desfășurate în timpul războiului în favoarea prizonierilor de război și a combatanților, atrăseseră milioane de voluntari și construiseră un mare organism de experți. Henry P. Davidson, președintele Comitetul pentru Război al Crucii Roșii Americane, a propus, la o conferință internațională medicală "federalizarea Societăților de Cruce Roșie din diferite țări, într-o organizație comparabilă cu Liga Națiunilor, în scopul unei permanente cruciade medicale pentru îmbunătățirea sănătății, prevenirea bolilor și alinarea suferinței".

Liga Societăților de Cruce Roșie a fost înființată în mod formal, cu sediul la Paris, pe 5 mai 1919, având ca prim obiectiv îmbunătățirea sănătății oamenilor din țările care avuseseră mult de suferit în timpul celor patru ani de război. De asemenea, era destinată "să consolideze și să unească pentru activitățile de sănătate, Societățile de Cruce Roșie existente și să promoveze crearea de noi societăți". O parte crucială a activității Federației este de a oferi și a coordona asistența pentru victimele dezastrelor naturale și ale epidemiilor. Din 1939, sediul său permanent a fost la Geneva.

In 1991, s-a luat hotărârea de a schimba denumirea Ligii Societăților de Cruce Roșie si Semilună Roșie în "Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie".

Componentele Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie

De fapt, Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie este compusă din două organizații internaționale: Comitetul Internațional al Crucii Roșii și Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, și din 186 de societăți Naționale de Cruce Roșie şi Semilună Roşie (2006).

I. Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR)

Ca instituție privată și independentă, CICR acționează ca intermediar neutru între beligeranți sau adversari, în cazul conflictelor armate internaționale, conflictelor armate neinternaționale și în caz de violențe interne. CICR depune eforturi pentru a asigura protecție și asistență victimelor civile sau militare ale unor astfel de conflicte.

Acțiunea umanitară a CICR este bazată pe tratate internaționale şi pe Statutele Mişcării.

Principalele activități ale CICR sunt:

- protecție pentru persoanele protejate de dreptul umanitar (civili, prizonieri de război, militari bolnavi sau răniți), mai ales prin monitorizarea modului în care sunt respectate drepturile acestor persoane

- asistență umanitară pentru victimele conflictelor armate (asigurarea de hrană, apă, medicamente, adăpost, asistență medicală, etc)

- vizitarea prizonierilor de război, monitorizarea modului în care sunt tratați aceștia și asigurarea de asistență umanitară, dacă este nevoie

- serviciul de căutări persoane și refacere a legăturilor de familie pentru rudele despărțite de conflicte armate

- difuzarea dreptului internațional umanitar, a Principilor Fundamentale și a altor noțiuni legate de Crucea Roșie

- în cadrul Mișcării, CICR promovează și urmărește respectarea Principiilor Fundamentale și decide cu privire la recunoașterea Societăților Naționale, dacă acestea doresc să devină componente ale Mişcării în mod oficial.

II. Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie

Creată în 1919 și numită anterior Liga Societăților de Cruce Roșie, în 1991 a devenit Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

Ea oferă sprijin pentru activitățile umanitare desfășurate de Societățile Naționale in favoarea grupurilor vulnerabile și acționează ca reprezentant internațional al acestora.

Ea sprijină Societățile Naționale și CICR în eforturile lor de a dezvolta și răspândi cunoașterea dreptului internațional umanitar și de a promova Principiile Fundamentale ale Mişcării.

Misiunea Federației este de a îmbunătăți viața persoanelor vulnerabile, prin mobilizarea puterii umanității.

Federația Internațională se implică și sprijină Societățile Naționale în următoarele domenii:

- pregătirea pentru intervenție în caz de dezastre

- intervenția umanitară in sprijinul victimelor dezastrelor

- prim ajutor

- prevenirea și combaterea epidemiilor prin programe de educație pentru sănătate, campanii de vaccinare și asistență medicală

- promovarea donării de sânge voluntare și neremunerate

- instruirea personalului și voluntarilor Crucii Roșii și implicarea tinerilor în programele Crucii Roşii.

III. Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie

Societățile de Cruce Roșie și Semilună Roșie sunt organizații umanitare care există în statele părți la Convențiile de la Geneva. În prezent în lume există 186 de Societăți Naționale. Nici o țară nu poate avea mai mult de o Societate Națională. Pentru a face parte din Mișcarea Internațională, orice Societate Națională trebuie să îndeplinească niște condiții clar definite.

În total, Societățile Naționale asistă mai mult de 200 de milioane de beneficiari în fiecare an, o muncă îndeplinită de peste 100 de milioane de voluntari sprijiniți de către 300 000 de angajați. Activitățile Societăților Naționale sunt îndeplinite, în principal, de către voluntari, adică acele persoane care își aduc contribuția în mod gratuit, nu din dorința unui câștig material sau financiar și nici datorită vreunei presiuni sociale, economice sau politice, ci din convingerea că activitățile lor sunt în beneficiul comunității.

Unele dintre Societățile Naționale folosesc Crucea Roșie ca denumire și emblemă, în timp ce altele folosesc Semiluna Roșie, toate fiind egale din toate punctele de vedere.

Societățile Naționale formează unitățile de bază și constituie o forță vitală a Mişcārii. Ele își desfășoară activitățile umanitare în conformitate cu Principiile Fundamentale, cu statutele lor și cu legile din țările lor.

Societățile Naționale acționează ca auxiliare ale autorităților publice ale țărilor lor în domeniul umanitar și se bucură astfel de un sprijin special din partea statelor. În timp de război, Societățile Naționale ajută serviciile medicale ale forțelor armate.

Ca organizații naționale care au importante legături internaționale, Societățile Naționale sunt, de regulă, primele chemate în caz de urgență și, de multe ori, ultimele care pleacă, oferind o mare varietate de servicii.

Create inițial pentru a interveni în timp de război în ajutorul personalului medical al forțelor armate pentru a îngriji răniți și bolnavi, Societățile Naționale de Cruce Roșie și de Semilună Roșie și-au extins activitățile după Primul Război Mondial, răspunzând nevoilor urgente, medicale și sociale, ale populației grav afectate de conflict.

Începând de atunci, activitatea lor s-a extins la numeroase domenii de activitate: înființarea de spitale, pregătirea de infirmiere, desfășurarea de programe de educație pentru sănătate, instruire de prim ajutor, recrutarea donatorilor de sânge, căutări de persoane, instruirea tineretului și îngrijirea persoanelor în vârstă.

După Al Doilea Război Mondial, activitățile s-au extins și mai mult, incluzând noi probleme sociale, cum ar fi consumul de droguri, șomajul și delincvența.

Domeniul activităților diferă de la o țară la alta, în funcție de nevoile populației din fiecare țară.

Exemple de activități ale Societăților Naționale:

- pregătire pentru dezastre/conflicte

- sprijinirea victimelor dezastrelor sau ale conflictelor armate 

- căutări de persoane și restabilirea legăturilor de familie

- înființarea și conducerea spitalelor

- prim ajutor 

- pregătirea de surori de Cruce Roșie

- donarea de sânge/recrutarea donatorilor 

- educație pentru sănătate și prevenirea epidemiilor

- asistarea bătrânilor și a persoanelor cu dizabilități

- îngrijirea copiilor

- programe de tineret

- promovarea valorilor umanitare

- Conferința Internațională a Crucii Roșii și Semilunii Roșii

Cele trei componente ale Mişcării şi reprezentanții statelor părți la Convențiile de la Geneva se reunesc o dată la patru ani, în Conferința Internațională a Crucii Roșii şi Semiluni Roşii. Această conferință este organul deliberativ suprem al Mişcării, "parlamentul" său.

Fiecare membru al acestei conferințe are un singur vot. Cu alte cuvinte, o Societate Națională are aceleași drepturi ca şi CICR, Federația sau statele părți la Convenția de la Geneva.

Participarea statelor demonstrează importanța activităților umanitare ale Mișcării şi permite Crucii Roşii să păstreze o strânsă legătură cu realitățile lumii. Mai mult, ea dă o anumită greutate hotărârilor adoptate în cadrul Conferinței Internaționale.

CRUCEA ROȘIE ROMÂNĂ

Ca urmare a aderării României la 30 noiembrie 1874 la Convenția de la Geneva, la 4 iulie 1876 ia ființă Societatea de Cruce Roșie din România. Ca în majoritatea celorlalte state europene, inițiativa a aparținut medicilor militari, în România distingându-se dr. Carol Davilla. Încă de la început, societatea s-a bucurat de sprijinul unor personalități ilustre ale vieții sociale și politice, primul președinte al Crucii Roșii Române fiind prințul Dimitrie Ghica.

Tot în 1876, la 23 august, Crucea Roșie Română este recunoscută de Comitetul Internațional al Crucii Roșii, condiție obligatorie a funcționării sale.

Am fost întotdeauna aproape de cei care au avut nevoie de ajutor şi de speranță, în vreme de război, foamete, secetă, epidemii sau dezastre naturale.

În tot acest timp, Crucea Roșie Română a dovedit cât de puternic poate fi caracterul omului. Voluntarii noștri sunt o sursă de inspirație pentru noi toți, prin curaj, bunătate și devotament.

Anul trecut am luptat cu boala, cu frica de necunoscut și cu singurătatea. Crucea Roșie este în continuare alături de oameni. Când pandemia a copleșit serviciile de urgență, voluntarii noștri s-au adaptat pentru a răspunde unor nevoi urgente și grave.